
În atenția farmaciilor cu circuit deschis
Având în vedere: - obligațiile furnizorilor de medicamente prevăzute la art. 153, lit. c), f) și g) din Anexa nr. 2 la HG nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare; - faptul că furnizorii de servicii medicale și medicamente...
Având în vedere:
- obligațiile furnizorilor de medicamente prevăzute la art. 153, lit. c), f) și g) din Anexa nr. 2 la HG nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- faptul că furnizorii de servicii medicale și medicamente răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate către casa de asigurări de sănătate;
- contestația depusă de subiectul plătitor al contribuției trimestriale în temeiul art. 6 alin. (1) din OUG nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, împotriva datelor comunicate de CNAS pentru T1_2025, prin care ne informează asupra situației codurilor CIM W65111001, W65112001, W65113001 și W65114001, respectiv faptul că „având în vedere că ultimele cantități........ au fost puse în circulație în luna Februarie 2024 considerăm că ar fi trebuit ca până în prezent, la un an mai târziu să scadă cuantumul datorat pentru codurile CIM anterioare din cauza epuizării stocurilor din piață și a tranziței consumului pe noile coduri CIM aferente noului DAPP”, conform tabelului:
| Cod CIM vechi | Denumire comercială | DAPP | Cod CIM nou | Denumire comercială | DAPP |
|---|---|---|---|---|---|
| W65111001 | Zinnat 125 mg (compr. film) | GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED | W69811001 | ZINNAT 125 mg | SANDOZ PHARMACEUTICALS S.R.L. |
| W65112001 | Zinnat 250 mg (compr. film) | GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED | W69812001 | ZINNAT 250 mg | SANDOZ PHARMACEUTICALS S.R.L. |
| W65113001 | Zinnat 500 mg (compr. film) | GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED | W69813001 | ZINNAT 500 mg | SANDOZ PHARMACEUTICALS S.R.L. |
| W65114001 | Zinnat 125 mg/5 ml | GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED | W69810001 | ZINNAT 125 mg/5 ml | SANDOZ PHARMACEUTICALS S.R.L. |
Vă informăm asupra schimbărilor mai sus menționate și totodată a obligativității de a raporta corect consumul de medicamente, în acord cu documentele justificative privind intrările și ieșirile, eliberate în baza prescripțiilor medicale electronice emise de medicii aflați în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate și în acord cu verificarea și scoaterea din uz a identificatorului unic (IU) aferent medicamentelor eliberate prin intermediul SNVM.
| Director General, | Director Relații Contractuale, |
|---|---|
| Ec. Adrian-Emanuel-Ioan Mădăras | Ec. Vasile Majdik |
Relații cu presa: Jr. Ganea Claudia-Isabela, purtător de cuvânt · tel. +40 262 215 207, interior 144 · juridicmm@casmm.ro